Călătoria spre succes

V-ați întrebat vreodată ce s-ar întâmpla dacă ați direcționa energia pe care o folosiți pentru a vă îngrijora legat de ceea ce cred alții despre succesul vostru sau despre ceea ce cred ei că e bine pentru voi sau nu e bine?
Cum ar fi dacă, la un moment dat, deveniți personajul principal din povestea voastră – singurul care contează?

Trăiți într-o lume în care fiecare gând, fiecare secundă de atenție, are puterea să vă schimbe realitatea.

Majoritatea oamenilor petrec mare parte din timpul lor scrollând pe social media, stând conectați la zgomotul acestei lumi, comparându-se cu alții, așteptând constant validare de la oameni care nu au niciun rol în destinul lor. Tânjesc după aprobare și acceptare, sperând că, cumva, în această implorare se vor regăsi. Dar această abordare duce doar la frustrare, îndoială de sine și epuizare.

Adevărata putere apare atunci când schimbați atenția de la lumea exterioară spre lumea interioară. Totul se schimbă; energia va urmări atenția voastră. Dacă vă concentrați pe frică, dubii, incertitudine, insecuritate, aceste emoții cresc. Dacă vă concentrați pe dezvoltare, focus și credința că există o soluție pentru orice, aceste calități vor domina experiența voastră. Lumea din jurul vostru va rămâne haotică, dar lumea din interiorul vostru va deveni un loc plin de claritate, putere și pace.

Acesta este un principiu bazat pe neuroștiință și spiritualitate. Creierul vostru operează ca un sistem cu filtru. Procesează mii de biți de informație pe secundă. Dacă generați des idei precum „nu merit, nu am noroc”, creierul va căuta dovezi pentru asta. Dacă vă repetați „sunt suficient, am tot ceea ce am nevoie”, creierul va căuta dovezi pentru a susține aceste gânduri.

Lumea este concepută în așa fel încât să vă distragă, să vă fure atenția. Reclamele, social media, opinia familiei sau a „părerologilor” din jur vă pot deconecta foarte ușor de la viziunea voastră. Fiecare notificare, fiecare distragere, fiecare opinie vă consumă energia care ar putea fi direcționată spre visul vostru. Iar rezultatul este că oamenii se simt demotivați, depășiți de situație, lipsiți de claritate și voință proprie și chiar îndepărtați de scopul lor. Apoi se întreabă de ce succesul este atât de departe.

Dar succesul nu are nimic a face cu distanța. Succesul nu este despre a munci din greu, ci despre a vă focusa în mod inteligent. Energia din interiorul vostru este o resursă, iar fiecare gram de energie folosit în lucruri care nu contează cu adevărat pentru voi este, de fapt, energie consumată în detrimentul visului vostru.

De aceea, focusul este atât de important; este poate cea mai puternică resursă.
Când vă canalizați energia exact pe lucrurile care contează cu adevărat pentru voi, creați un foc puternic, chiar de neoprit, care se intensifică într-un ritm alert, fără să vă vină să credeți că îl mențineți singuri.

Ca să vă antrenați focusul, trebuie să fiți intenționați. Porniți cu o decizie. Nimeni nu poate face asta pentru voi. Trebuie să alegeți, în fiecare zi, ce merită atenția voastră și ce nu.
Asta nu este ușor, pentru că lumea, societatea, educația v-au condiționat să gândiți că totul este urgent și necesită un răspuns sau o reacție imediată.
Dar adevărul este că nu trebuie să reacționați la tot ce este în jurul vostru sau să consumați orice bucățică de informație. Puterea voastră stă în abilitatea de a spune NU. Fiecare NU către distrageri este un DA către visul vostru.

Oamenii subestimează puterea momentelor scurte de focus, de retragere. Ei cred că dacă stau în alertă câștigă mai mult timp sau la un moment dat lucrurile se vor liniști pentru că acum stau suficient de mult în alertă. Dar adevărul este că viața nu își încetinește ritmul niciodată, de fapt, chiar își accelerează ritmul. Cu cât aștepți mai mult să vină acel moment bun pentru focus și relaxare, cu atât va fi mai dificil să ajungi la focus. Nu ai nevoie de ore neîntrerupte de pauză ca să faci progrese. Chiar și 10 minute de concentrare și liniște zilnic îți pot schimba realitatea. Nu este vorba despre timp, despre cantitate, ci despre calitatea atenției. 10 minute de concentrare a energiei este mult mai valoros decât 1 oră de efort. În acele momente de retragere mintea caută soluții și ea vine mereu dintr-o zonă de creativitate atunci când mintea este relaxată.

Însă, majoritatea oamenilor nu experimentează NICIODATĂ această stare de liniște și detașare totală, nici măcar pentru 10 minute. Ei își trăiesc viața în întreruperi constante. Ce e mai dezamăgitor este că, de fapt, mintea lor nu este conectată cu adevărat la niciuna din sarcini. Ei încep ceva, apoi verifică un telefon, încep un proiect, apoi încep să își facă griji despre opinia altora sau despre eșecul proiectului.
Energia lor este împărțită, iar energia împărțită creează rezultate împărțite.

Dacă simți că pui extrem de multă energie în ceva și progresul nu este pe măsură, este pentru că te muți în prea multe direcții deodată. Progresul necesită aliniere.
Atunci când totul este aliniat: emoțiile, intenția și energia sunt aliniate și orientate către același obiectiv, totul începe să se creeze.

O mare greșeală pe care o fac oamenii este că ei cred că au nevoie de mai multe resurse ca să își îndeplinească visele. Ei cred că au nevoie de mai mult timp, mai mulți bani, mai mult suport sau mai mult talent. Dar niciuna din ele nu ajunge să mai conteze dacă nivelul tău de concentrare este scăzut. Sunt oameni cu mult mai puține resurse care realizează multe, pentru că ei înțeleg puterea care vine din momentele de conectare la sine și relaxare. Acești oameni, deși pornesc fără răspunsuri, au încredere în intuiția care vine în acele momente de conectare la resursele proprii, la creativitate și puterea interioară. Cei care se descurcă cu resurse puține au ajuns la un nivel de mindfulness și introspecție încât își apără momentele de liniște și focus la nivelul la care o mamă se poate sacrifica pentru a-și proteja copilul. Când înțelegi că viitorul tău depinde de resursele pe care le deții în interiorul tău, acele resurse care nu te costă nimic, decât atenția ta, atunci înțelegi reacția. Atunci îți e ușor să spui NU lumii exterioare, familiei, opiniilor altora și să te concentrezi pe ceea ce contează pentru tine. Pentru că, în esență, atunci când tu nu ai ceea ce îți dorești, nimic din ceea ce te distrage zilnic nu îți va oferi ceea ce ai nevoie.

De fiecare dată când te decizi să faci ceva pentru tine, apare o notificare, apar dubiile, frica încearcă să te convingă să renunți, iar în acele momente ai de luat o decizie: te vei înconjura de distrageri sau vei sta conectat la viziunea ta?
Fiecare decizie contează, fiecare decizie va decide direcția energiei tale.
Când alegi să te focalizezi pe viziunea ta, îi transmiți universului mesajul că ești serios legat de visul tău. Îi spui vieții că ești pregătit pentru mai mult. Iar ceea ce se va întâmpla după aceea va fi extrem de interesant. Oportunitățile încep să apară. Încep să apară soluții acolo unde erau cândva obstacole. Încep să apară în mod neașteptat oameni în viața ta. Nu este noroc, este aliniere. Când îți focalizezi energia, activezi acea putere care mută și munții. De aceea focusul este cea mai valoroasă abilitate pe care ți-o poți antrena. Nu are legătură cu a termina lucruri, ci cu a crea acea energie care atrage lucrurile.

Mulți oameni poate vor spune: „Wow, ce ușor!”, când aud asta. Dar nu este ușor deloc. De fapt, partea grea nu este să te focusezi o dată, o singură zi, ci să îți menții acel focus peste timp, chiar când ești obosit, chiar când rezultatele nu arată așa cum te aștepți. Acelea sunt momentele când oamenii renunță. Ei încep cu emoție, încredere și renunță când devine incomod. Dar cei care nu renunță, cei care reușesc să stea concentrați indiferent de circumstanțe vor experimenta transformarea. Ei nu vor mai căuta motivația exterioară pentru că de fapt au dezvoltat disciplina, și-au antrenat mintea să se concentreze pe ce contează și să elibereze orice altceva.

IMG_0891-842x1024 Călătoria spre succes

Fiecare om în lumea asta a avut măcar un vis și a pornit totul cu motivație, iar apoi ceva nu a mai funcționat. Și faptul că nu și-au îndeplinit visul nu avea legătură cu nivelul de muncă, de implicare, ci cu abilitatea de a elimina distragerile și de a prioritiza viziunea. Și secretul nu este să ai mai mult timp, ci să știi cum să îți protejezi timpul pe care îl ai.

Mulți oameni nu ajung la eșec pentru că nu muncesc suficient, ci pentru că energia lor este divizată.
Fiecare zi începe cu o decizie. Te poți focusa pe un vis sau poți să te lași distras de tot ceea ce se întâmplă în jurul tău. Distragerile pot veni în multe feluri: Netflix, social media, știri, bârfe, opinii, chiar propriile îndoieli și frici. Ele par distrageri mici, însă cu timpul îți fură cea mai valoroasă resursă: energia și atenția ta.
Atenția este moneda reușitei. Dacă timpul tău merge prea des în lucruri și ocupații fără valoare, atunci nu te îndoi de ce viața ta nu arată ca a altora pe care îi admiri (sau invidiezi). Ceea ce creezi prin consecvență se numește „momentum”, adică acea stare din care, la un moment dat, totul este atât de aliniat încât devine surprinzător de ușor și natural.

Acesta este punctul culminant. Oamenii vor rezultate, dar nu vor să facă sacrificiul pentru a ajunge la ele. Ei rămân conectați la distrageri pentru că, la nivel superficial, este mai ușor să scrolezi pe telefon, raportat la munca necesară pentru a atinge o stare înaltă de conștiență prin momentele de deconectare de la uzual și zgomotul social. Dar cu cât stai mai confortabil în rutina ta, cu atât mai mult te îndepărtezi de visurile tale.
Să elimini distragerile nu înseamnă să te izolezi. Înseamnă să devii intenționat referitor la visul tău. Să înțelegi că nu fiecare notificare necesită un răspuns, nu fiecare invitație necesită un DA, nu fiecare opinie merită răspunsul și atenția ta. A încerca să-i mulțumești pe alții e cea mai mare distragere. Mulți oameni, încercând să bifeze așteptările altora, își pierd direcția și propriul drum. Încearcă să dovedească ceva oamenilor care poate nici măcar nu îi urmăresc sau nu le pasă, ori nu merită atenția lor.

Însă, atunci când faci o prioritate din viziunea ta, dovedești că nu mai este negociabil faptul că tu meriți ce este mai bun și că tu contezi.
Când ajungi să înțelegi asta, te oprești din a mai da explicații oamenilor care nu le merită, începi să nu mai pretinzi că nu știi drumul spre obiectivele tale, încetezi să mai dai timpul tău celor care te trag în jos și începi să îți protejezi pacea, liniștea ta ca pe ceva sacru, pentru că chiar este sacră.

Share dacă ți-a plăcut articolul 🙂